COMUNICAT DE PRESĂ
09 septembrie 2025
Vă prezentăm AirPods Pro 3, cea mai performantă experiență audio
AirPods Pro 3: design nou cu sunet de calitate incredibilă, cea mai bună funcție ANC intraauriculară, potrivire și stabilitate excepționale în ureche, detectarea pulsului în timpul antrenamentelor și autonomie extinsă
CUPERTINO, CALIFORNIA — Apple a prezentat astăzi AirPods Pro 3, ducând cele mai populare căști din lume la un nivel cu totul și cu totul nou. AirPods Pro 3 oferă o calitate incredibilă a sunetului și cea mai bună funcție de Anulare activă a zgomotului (ANC) în ureche, eliminând până la de două ori mai mult zgomot față de generația anterioară de AirPods Pro și de până la patru ori mai mult față de căștile AirPods Pro originale. Designul actualizat asigură o potrivire și mai bună a AirPods Pro 3 și o stabilitate mai mare în ureche în timpul activităților precum alergare, HIIT, yoga și multe altele. Pentru prima dată, utilizatorii pot folosi AirPods Pro 3 pentru a măsura pulsul și pentru a urmări peste 50 de tipuri de antrenament cu noua experiență din aplicația Fitness de pe iPhone. AirPods include acum și funcția Traducere în timp real, conversațiile față în față devenind mai ușoare pentru că utilizatorii pot ține legătura chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă.
AirPods Pro 3 poate fi precomandat azi, cu disponibilitate începând de vineri, 19 septembrie.
„Cu AirPods Pro 3, cele mai populare căști fac un progres masiv, cu sunet de o calitate excepțională și cea mai bună funcție ANC dintre toate căștile wireless intraauriculare”, a declarat John Ternus, Vicepreședinte Senior în inginerie hardware din cadrul Apple. „Împreună cu o potrivire optimizată, care asigură o mai mare stabilitate pentru și mai multe persoane, detectarea pulsului, autonomia extinsă și caracteristica Traducere în timp real oferită de Apple Intelligence, AirPods Pro 3 duc căștile de uz personal la următorul nivel.”
În timpul antrenamentelor, utilizatorii AirPods Pro 3 își pot măsura pulsul și monitoriza antrenamentele prin intermediul unei noi experiențe în aplicația Fitness de pe iPhone. În același timp, se pot bucura de o potrivire mai bună în urechi și de durabilitatea sporită de grad IP57 în timpul unor activități precum alergat, HIIT, yoga și nu numai.
Cea mai bună funcție de Anulare activă a zgomotului
AirPods Pro 3 au o nouă arhitectură acustică multiport care controlează cu precizie fluxul de aer care transportă sunetul în ureche. Astfel, contribuie la o experiență de ascultare spațială excepțională. Cu egalizarea adaptivă de ultimă generație, noua arhitectură transformă răspunsul basului, lărgește ambianța sunetului astfel încât utilizatorii să audă fiecare instrument și conferă claritate vocală intensă frecvențelor mai înalte din muzică, emisiuni și apeluri. Datorită transparenței mai personalizate, vocea utilizatorului, precum și a interlocutorilor, se aude mai natural ca oricând, ajutându-i să rămână ancorați la lumea din jurul lor fără să le scape niciun sunet.
În plus, AirPods Pro 3 sunt dotate cu cea mai bună funcție ANC dintre toate căștile wireless intraauriculare.1 Acest lucru este posibil datorită microfoanelor cu zgomot ultra-redus și sunetului computațional avansat, în combinație cu noile adaptoare auriculare cu un strat de spumă pentru o izolare și mai bună a zgomotelor pasive. AirPods Pro 3 creează o experiență de ascultare semnificativ mai imersivă, fie că utilizatorii sunt în deplasare, la birou, fie că se relaxează acasă, oferind o funcționalitate ANC de până la două ori mai eficientă față de AirPods Pro 2, eliminând de până la patru ori mai mult zgomot comparativ cu căștile originale AirPods Pro 3. În plus, dacă utilizatorii activează funcția ANC în timp ce ascultă muzică, AirPods Pro 3 oferă acum până la opt ore de redare de muzică, o creștere de 33 de procente față de generația anterioară.
Noul design intraauricular, potrivit pentru mai multe persoane
Folosind peste 10.000 de scanări de urechi și având în spate peste 100.000 de ore de cercetări legate de utilizatori, AirPods Pro 3 sunt cele mai sigure căști AirPods, asigurând o potrivire perfectă. Pentru a oferi o potrivire mai bună pentru și mai multe persoane, arhitectura internă a fost complet reproiectată pentru a face fiecare cască AirPod mai mică, în timp ce geometria externă a adaptoarelor auriculare a fost aliniată în centrul corpului pentru un plus de stabilitate. Este un design conceput pe baza unui set de date de neegalat, de peste 300 de milioane de puncte. Iar în combinație cu noile adaptoare auriculare cu un strat de spumă, disponibile acum în cinci dimensiuni, inclusiv o nouă dimensiune XXS, căștile AirPods Pro 3 oferă o potrivire excelentă în urechi. Concepute pentru mai multă durabilitate, cu o rezistență la transpirație și apă de gradul IP57, AirPods Pro 3 sunt proiectate să reziste antrenamentelor solicitante și condițiilor de vreme imprevizibilă.
Performanță concepută pentru antrenamente
AirPods Pro sunt cele mai utilizate căști din lume pentru antrenamente. Mai mult decât atât, modelul AirPods Pro 3 duce antrenamentele la următorul nivel datorită celui mai mic senzor de detectare a pulsului unic de la Apple și a experienței de antrenament integrat. AirPods Pro 3 prezintă un senzor unic de fotopletismografie (PPG). Acesta emite o lumină infraroșie invizibilă pulsată de 256 de ori pe secundă pentru a măsura absorbția luminii în fluxul sanguin. În combinație cu fuziunea senzorilor de la accelerometre, giroscop și GPS pe AirPods Pro și un nou model local de inteligență artificială pe iPhone, utilizatorii pot iniția până la 50 de tipuri de antrenamente diferite, își pot monitoriza pulsul și caloriile arse, își pot închide inelul de activitate și pot câștiga premii în aplicația Fitness. Doar cu AirPods Pro 3 și iPhone, utilizatorii vor avea acces și la Workout Buddy, o experiență de fitness unică, oferită de Apple Intelligence. Aceasta încorporează datele despre antrenamentul utilizatorului și istoricul său de fitness pentru a genera informații personalizate și motivaționale în timpul sesiunii de antrenament.2
Pentru și mai multă motivație, utilizatorii Apple Fitness+ cu AirPods Pro 3 pot acum să vizualizeze indicatori de performanță în timp real direct pe ecran,3 cum ar fi pulsul, caloriile arse, progresul inelului de activitate și funcția Burn Bar.4
AirPods Pro 3 duce antrenamentele la următorul nivel cu o nouă experiență de antrenament integrat. Utilizatorii pot iniția până la 50 de tipuri diferite de antrenament, își pot monitoriza pulsul și caloriile arse, își pot închide inelul de activitate și pot câștiga premii în aplicația Fitness.
Traducere în timp real, acum pe AirPods
Cu AirPods Pro 3, caracteristica Traducere în timp real facilitează comunicarea în persoană pentru o selecție de limbi și este disponibilă în versiune beta.5 Această funcționalitate transformatoare, cu posibilitate de utilizare fără mâini este oferită de sunetul computațional și de Apple Intelligence pentru a ajuta oamenii să păstreze legătura fără niciun efort, fie că vorbim de o călătorie într-un loc nou, colaborarea în mediul profesional sau academic sau pur și simplu pentru a povesti cu cei dragi.6 Atunci când este activată, Traducere în timp ajută utilizatorii să înțeleagă o altă limbă și să comunice cu ceilalți, vorbind natural cu ajutorul căștilor AirPods. Pentru a interacționa cu o persoană care nu dispune de această funcționalitate fără mâini, există opțiunea de a utiliza iPhone ca ecran orizontal, afișând transcrierea în timp real a ceea ce vorbește utilizatorul în limba pe care o preferă cealaltă persoană. Atunci când cealaltă persoană răspunde, discursul său este tradus cu AirPods în limba pe care o preferă utilizatorul.
Caracteristica este și mai utilă pentru conversațiile mai lungi, atunci când ambii utilizatorii folosesc căștile AirPods cu Traducere în timp real activată de pe iPhone. Funcția ANC pe AirPods reduce volumul atunci când vorbește cealaltă persoană, astfel încât utilizatorului să îi fie mai ușor să se concentreze pe traducere în timp ce rămâne conectat în interacțiune.
Traducere în timp real pe AirPods este disponibilă în engleză, franceză, germană, portugheză și spaniolă și va fi disponibilă în încă patru limbi până la sfârșitul anului: italiană, japoneză, coreeană și chineză (simplificată).
Traducere în timp real facilitează conversațiile față în față pentru că utilizatorii pot să țină legătura chiar dacă nu vorbesc aceeași limbă.
AirPods Pro și mediul înconjurător
Apple 2030 este planul ambițios al companiei de a deveni neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon pentru întreaga sa amprentă până la sfârșitul acestui deceniu, prin reducerea emisiilor generate în urma producției din cele trei surse principale: materiale, energie electrică și transport. AirPods Pro 3 sunt fabricate din conținut reciclat în procent de 40 la sută, din care 100 la sută cobalt reciclat în baterie și 65 la sută plastic reciclat în carcasă. Sunt fabricate cu 40 la sută energie electrică regenerabilă, precum energie eoliană și solară, în întregul lanț de aprovizionare. AirPods Pro 3 sunt concepute să fie durabile, îndeplinind totodată standardele ridicate ale Apple pentru eficiența energetică și utilizarea unor substanțe chimice sigure. Ambalajele de hârtie sunt 100% pe bază de fibre și pot fi ușor reciclate.
Prețuri și disponibilitate
- Clienții din SUA și din peste 50 de alte țări și regiuni pot să precomande AirPods Pro 3 astăzi, cu disponibilitate în magazine începând de vineri, 19 septembrie.
- Prețul pentru Air Pods Pro 3 începe de la 249 USD (SUA).
- Pentru a beneficia de funcționalitate cu caracteristici complete, AirPods Pro 3 trebuie asociate cu un dispozitiv Apple care rulează cel mai recent sistem de operare.
- Abonații noi pot obține gratuit Apple Music și Apple Fitness+ timp de trei luni la achiziționarea căștilor AirPods Pro 3. Pentru detalii, consultați apple.com/promo.
- AppleCare oferă servicii și asistență excepționale, cu opțiuni flexibile pentru utilizatorii Apple. Clienții pot alege ca AppleCare+ să le acopere noile căști sau în SUA, pot alege AppleCare One pentru a asigura protecția mai multor produse într-un singur plan simplu. Ambele planuri includ acoperire pentru accidente precum căderi sau vărsări de lichide, protecție pentru furt sau pierdere pentru produsele eligibile, serviciu de înlocuire a bateriei și asistență non-stop de la Experți Apple. Pentru mai multe informații, accesați apple.com/applecare.
- Este posibil ca Traducere în timp real să nu fie disponibilă în toate regiunile sau în toate limbile. Pentru disponibilitatea caracteristicilor sau a limbilor, precum și pentru cerințele de sistem, accesați support.apple.com/ro-ro/121115.
Partajează articolul
Media
-
Textul acestui articol
-
Imaginile din acest articol
- Testele au fost efectuate de Apple în iulie 2025 folosind AirPods Pro 3 asociate cu iPhone 16, cu firmware AirPods în versiune preliminară și iOS 26. Reducerea zgomotului a fost testată în conformitate cu standardul IEC 60268-24. Comparația a fost realizată cu cele mai bine vândute căști intraauriculare wireless disponibile comercial la momentul testării. Performanța depinde de setările dispozitivului, de mediu și de mulți alți factori.
- Necesită un iPhone compatibil cu Apple Intelligence în apropiere și căști Bluetooth, iar pentru dispozitiv și Siri limba setată trebuie să fie engleza. Apple Intelligence este disponibil în versiune beta. Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile în toate regiunile sau în toate limbile. Pentru disponibilitatea caracteristicilor sau a limbilor, precum și pentru cerințele de sistem, consultați support.apple.com/ro-ro/121115.
- Detectarea pulsului în timpul antrenamentelor cu AirPods Pro 3 și Powerbeats Pro 2 este disponibilă în aplicația Fitness pe iPhone cu iOS 26, pe iPad cu iPadOS 26 și pe Apple TV cu tvOS 26 atunci când este asociat și cu un iPhone sau Apple Watch. Apple Fitness+ necesită un abonament.
- Funcția Burn Bar este disponibilă pentru antrenamentele Fitness+ de HIIT, ciclism, kickbox, alergare pe bandă și vâslit.
- Funcția Traducere în timp real cu AirPods funcționează pe AirPods 4 cu Anulare activă a zgomotului și AirPods Pro 2 sau o versiune mai recentă cu ultimul firmware atunci când sunt asociate cu un iPhone cu tehnologia Apple Intelligence activată și care rulează pe iOS 26 sau o versiune mai recentă. Oferă suport lingvistic pentru engleză (Regatul Unit, SUA), franceză (Franța), germană (Germania), portugheză (Brazilia) și spaniolă (Spania). La sfârșitul acestui an, funcționalitatea Traducere în timp real pe AirPods și în aplicațiile Telefon și FaceTime va adăuga suport lingvistic pentru italiană, japoneză, coreeană și chineză (simplificată). Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile în toate regiunile sau în toate limbile. Pentru mai multe informații, consultați Disponibilitatea caracteristicilor.
- Apple Intelligence este disponibilă ca versiune beta pentru aceste limbi: engleză, franceză, germană, italiană, japoneză, coreeană, portugheză (Brazilia), spaniolă și chineză (simplificată). Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile în toate regiunile sau în toate limbile. Pentru disponibilitatea caracteristicilor sau a limbilor, precum și pentru cerințele de sistem, consultați support.apple.com/ro-ro/121115.