se deschide într-o fereastră nouă
COMUNICAT DE PRESĂ 09 septembrie 2025

Apple lansează iPhone 17

iPhone 17 este dotat cu camera frontală Center Stage inovatoare, un ecran nou mai mare și mai luminos cu ProMotion, și cipul A19 pentru performanțe îmbunătățite
Două dispozitive iPhone 17, evidențiind fața și spatele fiecăruia.
iPhone 17 are o cameră frontală Center Stage, un sistem fantastic de cameră Dual Fusion de 48 MP, un ecran mai mare și mai luminos de 6,3 inchi cu ProMotion și o autonomie a bateriei extraordinară pentru toată ziua.
CUPERTINO, CALIFORNIA Apple a anunțat azi iPhone 17, cu noua cameră frontală Center Stage pentru selfie-uri fenomenale, o cameră Fusion Main puternică de 48 MP cu o calitate optică 2x Telephoto și o nouă cameră Fusion Ultra Wide de 48 MP care surprinde scene ample și fotografii macro cu mai multe detalii. Ecranul Super Retina XDR de 6,3 inchi este mai mare și mai luminos, asigurând o derulare super fluidă, o experiență de jocuri imersivă și eficiență îmbunătățită.1 Iar cu noul Ceramic Shield 2, capacul frontal este mai dur decât orice smartphone din sticlă sau sticlă ceramică, cu o rezistență la zgârieturi de trei ori mai mare decât generația anterioară și o reducere a luminii orbitoare. Totul este bazat pe cipul A19 de ultimă generație pentru performanțe sporite și longevitate mai mare.
iPhone 17 va fi disponibil acum începând cu un spațiu de stocare de 256 GB — un spațiu de stocare de pornire dublu față de generația anterioară — și o opțiune de 512 MB, în cinci culori superbe: negru, lavandă, albastru pudrat, salvie și alb. Precomenzile încep de vineri, 12 septembrie, cu disponibilitate începând de vineri, 19 septembrie.
„iPhone 17 este un upgrade considerabil, cu funcții puternice care fac iPhone-ul și mai util în viața de zi cu zi, de la ecranul ProMotion mai mare și mai luminos, cu o rezistență de trei ori mai mare la zgârieturi, la autonomia bateriei pentru toată ziua cu încărcare mai rapidă, cipul A19 pentru performanțe puternice, un sistem fantastic de cameră Dual Fusion de 48 MP și camera frontală Center Stage inovatoare — cea mai bună cameră frontală a noastră de până acum,” a spus Kaiann Drance, vicepreședintele Apple pe divizia globală de marketing de produs pentru iPhone. „iPhone 17 este o alegere fantastică pentru clienții care își doresc cele mai noi funcții și care vor să fie siguri că iPhone-ul lor este durabil.”

O cameră puternică pentru selfie-uri fenomenale și capturi de rezoluție înaltă

iPhone 17 introduce o cameră frontală Center Stage complet nouă, care duce experiența foto și video la nivelul următor. Camera frontală Center Stage include primul senzor pătrat pentru cameră frontală de pe iPhone, oferind un câmp vizual mai larg și o rezoluție mai înaltă — până la 18 MP pentru fotografii — pentru a surprinde mai multe detalii. Utilizatorii nu mai trebuie să-și rotească iPhone-ul pentru a face un selfie în format peisaj — acum pot să facă fotografii și videoclipuri în modul portret sau peisaj în timp ce țin iPhone-ul în poziție verticală, pentru o prindere mai confortabilă și mai sigură și pentru o perspectivă mai centrată. Pentru fotografiile de grup, Center Stage pentru fotografii utilizează AI pentru a extinde automat câmpul vizual și poate roti de la portret la peisaj pentru a include toate persoanele în cadru. Camera frontală Center Stage permite înregistrări video ultra-stabilizate în 4K HDR, iar acum utilizatorii pot să înregistreze simultan pe camera frontală și cea posterioară cu Dual Capture — perfectă pentru înregistrările care îi includ atât pe ei, cât și atmosfera din jurul lor. În timpul apelurilor prin FaceTime sau aplicații terțe, Center Stage pentru apeluri video menține stabilitatea și poziționarea în cadru.
Noua cameră frontală Center Stage le oferă utilizatorilor mai multe detalii cu o rezoluție mai înaltă, mai multe moduri flexibile de încadrare și stabilizare incredibilă.
iPhone 17 include toate camerele posterioare de 48 MP pentru prima dată, pentru fotografii și videoclipuri impresionante. O cameră Fusion Main de 48 MP surprinde detalii clare și calitate optică 2x Telephoto integrată — e ca și cum ai avea două camere într-un singură. O nouă cameră Fusion Ultra Wide de 48 MP oferă o rezoluție de până la 4x mai înaltă decât generația anterioară pentru ca utilizatorii să se bucure de și mai multe detalii pentru cadre unice, cu unghi mai larg sau fotografie macro. Stilurile fotografice inovatoare ajută utilizatorii să-și personalizeze fotografiile ajustând culorile, evidențierile și umbrele în timp real cu o redare mai precisă a nuanțelor pielii. Un nou stil Luminos va fi disponibil pe iOS 26 pentru a lumina pielea și a aplica o tentă de culoare dinamică imaginii.2
iPhone 17 înregistrează videoclipuri surprinzătoare în Dolby Vision la 4K60 fps, cu funcții creative precum Modul cinematic și Modul acțiune. Videoclipurile sunt înregistrate cu Audio spațial pentru ascultare imersivă. Cu Audio Mix, utilizatorii pot să ajusteze sunetul după înregistrare pentru a amplifica vocile și a reduce zgomotul ambiental, iar reducerea zgomotului cauzat de vânt minimizează zgomotul nedorit. iPhone 17 poate să realizeze și fotografii și videoclipuri spațiale pentru a ajuta utilizatorii să retrăiască amintiri cu o profunzime remarcabilă pe Apple Vision Pro.

Design superb și durabil cu un ecran Pro

iPhone 17 introduce îmbunătățiri considerabile ale ecranului cu un design elegant cu margine conturată. Disponibil la dimensiunea de 6,3 inchi, iPhone 17 are margini mai subțiri decât generația anterioară și un ecran Super Retina XDR impresionant, cu ProMotion cu o rată de reîmprospătare adaptativă de până la 120 Hz pentru o experiență fluidă și consum redus. Ecranul mereu activ indică ora, widgeturile și Activități live la prima vedere, iar când nu este utilizat, ecranul se ajustează în mod eficient până la 1 Hz.
iPhone 17 introduce Ceramic Shield 2 cu un nou înveliș conceput de Apple pentru o rezistență la zgârieturi de trei ori mai mare și anti-reflex îmbunătățit pentru a reduce lumina orbitoare. iPhone 17 este ușor de utilizat și în aer liber datorită luminozității maxime de 3.000 de niți— cea mai ridicată pe un iPhone — și contrastului de două ori mai bun.
Ceramic Shield 2 are un nou înveliș conceput de Apple pentru o rezistență la zgârieturi de trei ori mai mare și anti-reflex îmbunătățit pentru a reduce lumina orbitoare.

A19: Performanță inovatoare și autonomie a bateriei pentru toată ziua

Construit cu tehnologie de trei nanometri de generația a treia, A19 oferă performanțe impresionante, eficiență și o viteză de neegalat. Un motor de afișare actualizat, ISP, și Apple Neural Engine stau la baza funcțiilor ca Apple Intelligence și stilurile fotografice inovatoare. CPU-ul cu șase nuclee este de 1,5 ori mai rapid decât cipul A15 Bionic de pe iPhone 13, iar GPU-ul cu cinci nuclee este de peste două ori mai rapid decât A15 Bionic, deblocând grafică surprinzătoare și jocuri pe mobil inovatoare. În fiecare nucleu GPU este încorporat un Neural Accelerator care ajută la rularea unor modele AI generative puternice pe dispozitiv.
Noul GPU cu cinci nuclee din A19 oferă performanțe rapide și eficiente și grafică extraordinară pentru jocuri mobile inovatoare, inclusiv Destiny: Rising.
Eficiența A19 și gestionarea avansată a puterii pe iOS 26 asigură o autonomie a bateriei pentru toată ziua, iar cu ProMotion iPhone 17 are până la 30 de ore de redare video — cu opt ore mai mult față de generația anterioară. Noul Mod de alimentare adaptiv de pe iOS 26 poate să recunoască și consumul obișnuit al bateriei utilizatorului și anticipează când ar putea rămâne fără baterie, economisind inteligent energie pentru a te ajuta să treci cu bine peste întreaga zi. Iar iPhone 17 se poate încărca până la 50% în 20 de minute cu un adaptor de alimentare USB-C de înaltă tensiune, cum ar fi noul adaptor de alimentare dinamic de 40 W de la Apple, cu max. 60 W.3
iPhone 17 introduce N1, un cip de rețea wireless conceput de Apple, compatibil cu Wi-Fi 7, Bluetooth 6 și Thread. Pe lângă ultima generație de tehnologii wireless, N1 îmbunătățește performanța generală și fiabilitatea funcțiilor ca Hotspot personal și AirDrop.

Bazat pe iOS 26 cu noi capabilități Apple Intelligence

iOS 26 ridică experiența iPhone la rang de artă cu un design nou superb, capabilități Apple Intelligence puternice și îmbunătățiri semnificative ale aplicațiilor pe care utilizatorii se bazează în fiecare zi. Noul design cu Liquid Glass face aplicațiile și experiențele de sistem mai expresive și mai încântătoare, punând conținutul în centrul atenției și menținând familiaritatea iOS. Apple Intelligence traduce acum mesaje text și audio din mers cu Traducere în timp real, ajutând utilizatorii să traverseze barierele lingvistice în Mesaje, FaceTime și telefon.4 Actualizările aduse inteligenței vizuale ajută utilizatorii să facă un screenshot și să caute ușor sau să facă acțiuni în legătură cu ceea ce văd pe ecranul iPhone-ului.5 Modelul de bază de pe dispozitiv, care stă la baza Apple Intelligence, este disponibil pentru toți dezvoltatorii, cu noi experiențe inteligente și confidențiale existente deja în aplicații, care pot fi folosite chiar și offline. Instrumentele de filtrare noi pentru apeluri și mesaje ajută la eliminarea distragerilor pentru ca utilizatorii să se poată concentra pe conversațiile cele mai importante. iOS 26 introduce și funcții noi în CarPlay, Apple Music, Maps și Wallet, precum și în Apple Games, o aplicație complet nouă care le oferă jucătorilor o singură destinație pentru toate jocurile lor.
iPhone 17 prezintă ecranul de blocare de pe iOS 26.
iOS 26 este o actualizare semnificativă cu un design nou superb, inclusiv ecranul de blocare și ecranul de pornire, oferindu-le o notă mai personală și mai expresivă ca niciodată.

Accesorii noi superbe

Pe lângă carcasa transparentă pentru iPhone 17 cu MagSafe, o carcasă din silicon cu MagSafe va fi disponibilă în cinci culori: negru, galben neon, verde pal, albastru marin și violet închis. Carcasa din silicon cu MagSafe poate fi combinată cu noua curea Crossbody, oferindu-le utilizatorilor posibilitatea de a purta iPhone-ul hands-free. Realizată din fire reciclate 100%, cureaua fină este un accesoriu confortabil, cu magneți flexibili încorporați și mecanisme glisante din oțel inoxidabil pentru o ajustare ușoară a lungimii și alinierea în siguranță a ambelor porțiuni. Cureaua Crossbody va fi disponibilă în zece culori: negru, gri deschis, albastru, albastru deschis, violet, siena, verde, galben neon, bej și portocaliu.

iPhone 17 și mediul înconjurător

Apple 2030 este planul ambițios al companiei de a avea o amprentă de carbon neutră până la finalul acestui deceniu, reducând emisiile produselor din cele mai mari trei surse: materiale, electricitate și transport. iPhone 17 este realizat cu 30% materiale reciclate, inclusiv 85% aluminiu reciclat la nivelul carcasei și 100% cobalt reciclat la nivelul bateriei. Este realizat cu 35% electricitate regenerabilă, precum eoliană și solară, la nivelul lanțului de producție. iPhone 17 este conceput și pentru a fi durabil, reparabil și oferă asistență software inegalabilă, în conformitate cu standardele înalte Apple pentru eficiență energetică și componente chimice sigure. Ambalajele de hârtie sunt 100% pe bază de fibre și pot fi ușor reciclate.
Prețuri și disponibilitate
  • iPhone 17 va fi disponibil în culorile lavandă, albastru pudrat, salvie, alb și negru, cu capacități de stocare de 256 GB și 512 GB. iPhone 17 începe de la 799 USD (S.U.A.) sau XX USD (U.S.D.) pe lună.6
  • Apple oferă modalități extraordinare de a economisi și de a face upgrade la cele mai noi modele de iPhone. Cu Apple Trade In, clienții pot primi credite în valoare de 200 USD până la 650 USD (S.U.A.) atunci când oferă la schimb un iPhone 13 sau o versiune mai nouă.7 Apple are parteneriate și cu anumiți operatori pentru a pune la dispoziție oferte incredibile, iar clienții pot să obțină credite în valoare de până la 1.100 USD (S.U.A.) când dau la schimb un iPhone 13 sau o versiune mai nouă — în orice stare — pentru achiziția unui iPhone 17. Clienții pot să profite de ofertele operatorilor accesând Apple Store online sau vizitând o locație Apple Store. Pentru criteriile de eligibilitate pentru ofertele operatorilor și mai multe detalii, consultă apple.com/shop/buy-iphone/carrier-offers. Pentru a afla cât valorează dispozitivul lor și pentru termenii și condițiile pentru schimb, clienții pot accesa apple.com/shop/trade-in.
  • Clienții din peste 63 de țări și regiuni, inclusiv Australia, Canada, China, Columbia, Franța, Germania, India, Japonia, Malaysia, Mexic, Singapore, Coreea de Sud, Thailanda, Turcia, Emiratele Arabe Unite, Regatul Unit, S.U.A. și Vietnam, vor putea să precomande iPhone 17 începând cu ora 5:00 PDT, vineri, 12 septembrie, cu disponibilitate începând de vineri, 19 septembrie. iPhone 17 va fi disponibil în încă 22 de țări și regiuni începând de vineri, 26 septembrie.
  • iOS 26 va fi disponibil ca actualizare software gratuită de luni, 15 septembrie. S-ar putea ca unele funcții să nu fie disponibile în toate limbile sau regiunile, iar disponibilitatea poate să varieze în funcție de legile și reglementările locale. Pentru mai multe informații despre disponibilitate, accesează apple.com.
  • Apple Intelligence este disponibilă în versiune beta pentru aceste limbi: engleză, franceză, germană, italiană, portugheză (Brazilia), spaniolă, chineză (simplificată), japoneză și coreeană. Vor fi disponibile mai multe limbi până la finalul acestui an: daneză, neerlandeză, norvegiană, portugheză (Portugalia), suedeză, turcă, chineză (tradițională) și vietnameză. Este posibil ca unele caracteristici să nu fie disponibile în toate regiunile sau în toate limbile. Pentru disponibilitatea caracteristicilor sau a limbilor, precum și pentru cerințele de sistem, consultați support.apple.com/ro-ro/121115.
  • Apple extinde pentru încă un an accesul gratuit la funcțiile prin satelit pentru utilizatorii iPhone 14 și iPhone 15 existenți. Perioada de încercare gratuită va fi extinsă pentru utilizatorii iPhone 14 și iPhone 15 care și-au activat dispozitivul până la ora 24:00 PT, pe 9 septembrie 2025, într-o țară care acceptă funcțiile prin satelit de la Apple. Pentru disponibilitatea funcțiilor prin satelit, accesează support.apple.com/ro-ro/105097.
  • Pe lângă o carcasă transparentă pentru iPhone 17, disponibilă la prețul de 49 USD (S.U.A.), o carcasă din silicon cu MagSafe va fi disponibilă la prețul de 49 USD (S.U.A.), iar cureaua Crossbody va fi disponibilă la prețul de 59 USD (S.U.A.). Portofelul FineWoven cu MagSafe va fi disponibil la prețul de 59 USD (S.U.A.) în culorile negru, bleumarin, indigo, violet, portocaliu roșiatic și verde. 
  • Adaptorul de alimentare dinamic de 40 W conceput de Apple va fi disponibil la prețul de 39 USD (S.U.A.), iar un încărcător MagSafe Qi2 certificat pentru 25 W va fi disponibil la prețul de 39 USD (S.U.A.) pentru o lungime de un metru, și 49 USD (S.U.A.) pentru o lungime de doi metri.
  • AppleCare oferă service și asistență excepționale, cu opțiuni flexibile pentru utilizatorii Apple. Clienții pot alege AppleCare+ pentru a-și proteja noul iPhone, sau AppleCare One în Statele Unite, pentru a proteja mai multe produse cu un singur plan simplu. Ambele planuri includ acoperire pentru accidente precum căzături și lichide, protecție împotriva furtului și pierderii pentru produsele eligibile, service pentru înlocuirea bateriei și asistență nonstop de la experți Apple. Pentru mai multe informații, consultă apple.com/applecare.
  • Abonamentele iCloud+ încep de la doar 0,99 USD (S.U.A.) pe lună, oferind spațiu de stocare suplimentar pentru fotografii, videoclipuri, fișiere și multe altele, păstrate în siguranță în cloud și accesibile pe toate dispozitivele. iCloud+ oferă acces și la funcții premium, precum crearea de evenimente în aplicația Invitații Apple, Transmisie privată, Ascunde-mi adresa de e-mail, Domenii de e-mail personalizate și HomeKit video securizat. Cu Sharing în familie, utilizatorii pot să împartă abonamentul cu încă cinci membri ai familiei, fără costuri suplimentare.
  • Clienții care cumpără iPhone 17 pot să primească trei luni gratuite de Apple Arcade, Apple Fitness+, Apple Music, Apple News+ și Apple TV+, cu un abonament nou. Disponibilitatea ofertelor și serviciilor variază în funcție de regiune. Consultă apple.com/promo pentru detalii.
Partajează articolul

Media

  • Textul acestui articol

  • Media in this article

  1. Ecranul are colțuri rotunjite care urmează un superb design curbat, acestea înscriindu-se într‑un dreptunghi standard. Când este măsurat ca o formă dreptunghiulară standard, ecranul are o diagonală de 6,27 inchi. Suprafața de afișare propriu-zisă este mai mică.
  2. Noul stil fotografi Luminos va fi disponibil în iOS 26 pe iPhone 16, iPhone 16 Plus, iPhone 16 Pro, iPhone 16 Pro Max, iPhone 17, iPhone Air, iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max.
  3. Adaptorul de alimentare dinamic de 40 W, cu o capacitate maximă de 60 W, va fi disponibil în Canada, China, Japonia, Mexic, Taiwan, Filipine și S.U.A.
  4. Funcția Traducere în timp real din Mesaje acceptă engleză (Statele Unite, Regatul Unit), franceză (Franța), germană, italiană, japoneză, coreeană, portugheză (Brazilia), spaniolă (Spania) și chineză (simplificată). Funcțiile Traducere în timp real în Telefon și FaceTime sunt disponibile pentru apeluri unu-la-unu în engleză (Statele Unite, Regatul Unit), franceză (Franța), germană, portugheză (Brazilia) și spaniolă (Spania).
  5. Inteligența vizuală este disponibilă pe orice iPhone cu Apple Intelligence activată. Unele funcții ar putea să nu fie disponibile în toate limbile și regiunile. Pentru mai multe detalii, consultă support.apple.com/ro-ro/121115#visual-intelligence.
  6. Prețurile pentru iPhone 17 includ o reducere la conectare care presupune abonarea la AT&T, Boost Mobile, T-Mobile sau Verizon. Opțiunile de finanțare sunt disponibile pentru clienții eligibili, în baza aprobării de credit și a limitei de credit, și presupune selectarea opțiunii Plăți Citizens One Apple iPhone sau Rate lunare prin Apple Card (ACMI) ca tip de plată la finalizarea achiziției la Apple. Utilizatorul va trebui să selecteze AT&T, Boost Mobile, T-Mobile sau Verizon ca operator la finalizarea achiziției. Un iPhone cumpărat cu ACMI este întotdeauna deblocat pentru ca utilizatorii să poată schimba operatorii în orice moment, în baza condițiilor operatorului actual. Pentru comisioanele și taxele de expediere pentru produsele cumpărate prin ACMI se aplică DAE variabilă a cardului, nu DAE de 0% a ACMI. ACMI nu este disponibil pentru achizițiile efectuate online din magazine speciale. Valoarea plății din ultima lună pentru fiecare produs va fi egală cu prețul de achiziție al produsului, din care se scad celelalte plăți lunare. Finanțarea prin ACMI poate fi modificată în orice moment, din orice motiv, inclusiv, dar fără a se limita la durata ratelor și produsele eligibile. Consultă Acordul pentru clienți privind Apple Card pentru mai multe informații despre ACMI. Condiții suplimentare privind plățile prin Citizens One Apple iPhone sunt disponibile la apple.com/legal/sales-support/iphoneinstallments_us.
  7. Valorile pentru schimb vor varia în funcție de condiție, an și configurația dispozitivului eligibil pentru schimb.

Persoane de contact cu presa

Linie de asistență media Apple

media.cee@apple.com